Ucigaşul manelist cu Ferrari, la un pas de eliberare

Adrian Cocoană, şoferul de Ferrari care a omorât pe 19 august, pe trotuar, la Timişoara, un tânăr de 28 de ani, ar putea fi eliberat peste câteva zile, după ce Judecătoria Timişoara a respins ieri prelungirea mandatului de arestare preventivă pe 29 de zile.

Procurorii de la Parchetul Timiş, care se ocupă de acest caz, au făcut recurs la Tribunalul Timiş. Florin Kovacs, avocatul mamei tânărului care a murit în accident, Lucian Reja, a spus că nu înţelege decizia judecătorilor care consideră că un criminal poate fi lăsat în libertate.

„Judecătorii de azi au considerat că Adrian Cocoană nu e un pericol public, în condiţiile în care acest om a curmat viaţa unui alt om”, a spus Kovacs.

Şoferul bolidului, Adrian Cocoană, e cunoscut în Timişoara ca un personaj care a mai avut şi alte probleme cu Poliţia. El este cercetat penal după ce a distrus intenţionat maşina unui vecin, parcată în faţa casei sale. Proprietarul autoturismului s-a ales şi cu ameninţări cu moartea. De asemenea, vecinii lui Cocoană mai povestesc că tot atunci a scos pistolul şi ameninţa că-l va omorî pe proprietar.

Sursa: Adevarul

Click pentru a citi articolul

Facebook Comments
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

You may also like