Scrisoarea unui copil

Astăzi, mătușa mi-a spus că vă pot scrie, pentru că a trecut deja un an de când nu ați venit acasă… Mi-a mai spus că, acolo unde sunteți, e bine, că e multă mâncare și jocuri în fiecare zi, ca să nu vă plictisiți. Mi-au mai spus că acolo e cald și bine, că aveți televizor și tot ce trebuie, așa că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic.
Dar vă voi spune un secret, dar când vă întoarceți, să nu le spuneți nimic mătușii, pentru că se va supăra pe mine. Mami, am crescut încă vreo doi centimetri și anul ăsta m-am purtat frumos dar… mi-e dor să-mi citești o poveste și, chiar dacă mătușa îmi citește una în fiecare noapte, în casă parcă nu e la fel… Și… tati… am mai împlinit un an și când te vei întoarce, voi putea câștiga jocul pe care-l jucam și voi primi dulciurile promise…
Ei, și chiar dacă mătușa a spus că sunteți bine, am pus deoparte câteva pături și, cu banii pe care mi-i dă bunica ori de câte ori mergem la ea, v-am cumpărat o mulțime de dulciuri. Și.. știu că aveți de toate dar promit că vă las să vă jucați cu păpușile și ursuleții mei când veniți dar… vă rog mult, întoarceți-vă, pentru că mi-e foarte dor de voi… 🙁 și când o întreb pe mătușa dacă pot veni să vă vizitez, îmi spune că cerul e foarte departe…
scrisoarea-unui-copil

Continue Reading

Bun rămas

Mi se pare amuzant! Chiar credeai că voi fi alături de tine, mereu, chiar și după toate astea? Că te voi iubi o eternitate chiar dacă nu mă băgai în seamă? Vreau să știi că s-a terminat! Îmi pot continua drumul singur. Că fără să-mi dau seama, am uitat de tine! Nu mai am nevoie să mă îmbrățișezi ca să mă simt mai bine și nici să te văd zâmbind pentru a fi fericit! NU! Acum, tot ce vreau, e să ies cu prietenii și să mă distrez ca niciodată! Și… de ce nu, să cunosc o fată care să știe să mă aprecieze așa cum tu nu ai știut s-o faci. Nu am nevoie de tine. De fapt, NU MAI AM nevoie de tine! Am amintirile cu tine care valorează mai mult… Chiar dacă, trebuie să recunosc, întotdeauna voi păstra amintirea sărutărilor tale; n-au fost multe dar au fost de neuitat. Sper să te bucuri de viață așa cum am eu de gând să o fac. Acum, mai mult ca niciodată…

Continue Reading

La adio

Când îmi vei cere să te uit pentru că tu, deja, m-ai uitat, nu-mi cere să șterg tot. Cum să desărut un sărut? Cum desfac o îmbrățișare? Cum șterg o mângâiere? Cum să-ți uit ochii și zâmbetul? (zâmbetul tău frumos… știi cât de mult îmi place să te văd zâmbind)farewell-adio-la-adio-la-revedere

Cum poți să-mi ceri să împărțim totul? Cui îi rămâne iubirea? Care din noi rămâne cu amintirea sărutărilor? Știi că vei avea mereu scris în inimă numele meu, așa cum îl voi avea și eu pe-al tău. Urma sărutului meu va rămâne mereu pe buzele tale și, oricât ai încerca, nu-mi vei putea uita niciodată buzele… Nu vei putea uita nimic din ce-ai trăit alături de mine pentru că, totul a fost iubire. Și nu vei mai putea iubi niciodată așa… și nici eu nu voi mai avea pe nimeni ca tine.

Ne vedem când viața va dori să ne intersecteze drumurile… Dar, până atunci, îți doresc toată fericirea din lume!

Continue Reading

Și dacă voi muri…

Într-o dimineață, primește un apel de la fostul ei iubit: „Și eu am simțit ce simțeai tu, aseară. Te aștept într-o oră, în Grădină, pe Aleea Îndrăgostiților…”. Ea acceptă și se simți puțin ciudat pentru că, o seară înainte, își visase fostul iubit, cu care terminase relația acum mult timp, cu certuri, din cauza orgoliului lor prostesc și nu-și mai vorbiseră, pierzând orice comunicare dintre ei.scrisoare_de_dragoste

Își făcu un duș rapid, se făcu frumoasă și voia, de bucurie, să-și sune prietenele să le spună că EL o sunase. Dar s-a răzgândit… Până la urmă, era momentul să vorbească despre ce fusese între ei că, până la urmă, orgoliul nu putea fi etern. Se îndreaptă spre parc și, la intrarea pe Alee, se așeză pe o bancă, gândindu-se intens la el, la ce va dori să-i spună… Despre ce vor vorbi? Privea lumea trecând și îl văzu! El se apropia de ea, cu o privire pierdută, îmbrăcat așa cum îi plăcea ei mai mult, să îl vadă: la costum. Elegant. Chipu lui era puțin palid, ochii reci și triști… Era atât de frumos… Pantofii abia curățați, strălucitori. Impecabil!

Ea încercă să-l salute dar el spuse doar: „Să mergem!” și continuă: „Știu că ai fost tristă și că ai avut multe probleme. Te-am visat plângând; nu mă apropiam de tine din cauza orgoliului meu prostesc și pentru că, știam că tu, nu voiai să știi nimic de mine. Nu te învinovățesc! Amândoi ne-am făcut mult rău și ne-am îndepărtat unul de celălalt. N-am venit să ne certăm. Nu vin să-mi cer iertare. Am venit doar să-ți spun că, niciodată nu prea târziu. Știi? Am așteptat atât de mult să mă suni, să vorbim… Dar nu ai făcut-o niciodată. Am așteptat atât… Nici foame nu-mi mai e… Așteptarea a alungat soarele din viața mea și m-a distrus… puțin câte puțin… Dar, am tot sperat! Îmi spuneam: VA SUNA! Degeaba! Nu te învinovățesc și te înțeleg! Știu cum te-ai simțit aseară. Știu durerea ce-ai simțit-o dar eu, am simțit-o de mii de ori mai puternică. Ți-am strigat numele de zeci de ori… de sute de ori… și tot de-atâtea ori ți-am cerut iertare. Ce păcat că nu m-ai auzit… Ce păcat că nu m-ai sunat… Dar, știi ce, iubito? Cred că niciodată nu e prea târziu să ierți și, dacă te-am chemat e pentru că voiam să știi asta. Vreau să îți amintești mereu, de cel ce sunt, de cel ce-am fost.”pink rose

Ea se opri în loc în timp ce lacrimile-i curgeau șiroaie, pe obraji. Lumea o privea, arătând-o cu degetul. Cineva o întreabă: „Ești bine? Te văd plângând…” Ea, răspunde: „Da, sunt bine, mulțumesc. Vorbesc cu el… ”. Trecătorul se îndepărtă, privind-o ciudat… Ea merse cu el, până în fața casei lui, el rugând-o să aștepte, puțin, afară. Era ciudat: el NICIODATĂ nu o făcuse să aștepte afară! Rămase acolo 10 minute și, din casă, începură să iasă prieteni de-ai lor, triști, cu ochii înlăcrimați… O îmbrățișau și-i repetau: „A plecat… S-a dus…”. Un frig ciudat o cuprinse și alergă în casă și, intrând, îi vede mama, îmbrățisând corpul fără viață al celui ce-a fost iubirea vieții ei. O întrebă, cu un nod în gât: „Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi, vă rog, ce s-a întâmplat?”

Mama sa îi spuse: „Spun medicii că a murit de tristețe. N-a mai mâncat. N-a mai râs. Nu știm dacă vina l-a făcut nefericit. Ți-a lăsat scris, asta!”, și-i înmână un bilet.

„Știi, iubito? Și eu am simțit ce ai simțit tu. Simt că nu mai am aer. Încerc să strig dar nu pot! Plec, iubito! Plec pentru totdeauna! Mulțumesc pentru tot. Mulțumesc că m-ai învățat să iubesc. Chiar dacă nu m-ai putut ierta cât am trăit, știu că o vei face acum… Te iubesc. Te-am iubit toatp viața. Iartă-mă!”

Ea îi privi cadavrul, se aplecă să-l sărute și-i șopti: „Iartă-mă tu, iubirea mea…”

Continue Reading

Adio…

Totul în jur e rece…
Timpul e crud și nemilos;
Secundele se scurg în șoaptă
Bătăile inimii se sting.

Soarele-a murit!
Mă-ngână luna parcă ștearsă
Căci, nu mai am nimic.

Plânge și cerul crud și sec
De-atâta neputință.

Nici umbre, nici forme
Culoare sau mimă
Cautam cu disperare lumina…

Aștept în tăcere moartea
Însă ea-i prezentă
Chiar din clipa în care-ai plecat.

Apa nu curge, vântul nu zboară
Inima nu bate; timpu-n loc a stat…
Doar lacrimile-mi curg, îmi inundă trupul;
Amarul e pieirea; nedreptatea-i sulita…
Îngerul însângerat zace-n suferință,
Ochiu-i e stins, buzele-s uscate
Speranța-i e moartă!

Caută-mă! Sunt acolo
Aripile-mi sunt tăiate de atâta dor
Sângerez în întuneric pentru tine.

Moartea mă pândește-n umbră
Mă așteaptă și mă-ngână.
Sufletul îmi iese
Scăpând de-acest dor.

Vino, tu, lumină
Iubire sau speranță;
Vino și-mi dă aripi
Și forță să rămân în viață…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Continue Reading