Și dacă voi muri…

Într-o dimineață, primește un apel de la fostul ei iubit: „Și eu am simțit ce simțeai tu, aseară. Te aștept într-o oră, în Grădină, pe Aleea Îndrăgostiților…”. Ea acceptă și se simți puțin ciudat pentru că, o seară înainte, își visase fostul iubit, cu care terminase relația acum mult timp, cu certuri, din cauza orgoliului lor prostesc și nu-și mai vorbiseră, pierzând orice comunicare dintre ei.scrisoare_de_dragoste

Își făcu un duș rapid, se făcu frumoasă și voia, de bucurie, să-și sune prietenele să le spună că EL o sunase. Dar s-a răzgândit… Până la urmă, era momentul să vorbească despre ce fusese între ei că, până la urmă, orgoliul nu putea fi etern. Se îndreaptă spre parc și, la intrarea pe Alee, se așeză pe o bancă, gândindu-se intens la el, la ce va dori să-i spună… Despre ce vor vorbi? Privea lumea trecând și îl văzu! El se apropia de ea, cu o privire pierdută, îmbrăcat așa cum îi plăcea ei mai mult, să îl vadă: la costum. Elegant. Chipu lui era puțin palid, ochii reci și triști… Era atât de frumos… Pantofii abia curățați, strălucitori. Impecabil!

Ea încercă să-l salute dar el spuse doar: „Să mergem!” și continuă: „Știu că ai fost tristă și că ai avut multe probleme. Te-am visat plângând; nu mă apropiam de tine din cauza orgoliului meu prostesc și pentru că, știam că tu, nu voiai să știi nimic de mine. Nu te învinovățesc! Amândoi ne-am făcut mult rău și ne-am îndepărtat unul de celălalt. N-am venit să ne certăm. Nu vin să-mi cer iertare. Am venit doar să-ți spun că, niciodată nu prea târziu. Știi? Am așteptat atât de mult să mă suni, să vorbim… Dar nu ai făcut-o niciodată. Am așteptat atât… Nici foame nu-mi mai e… Așteptarea a alungat soarele din viața mea și m-a distrus… puțin câte puțin… Dar, am tot sperat! Îmi spuneam: VA SUNA! Degeaba! Nu te învinovățesc și te înțeleg! Știu cum te-ai simțit aseară. Știu durerea ce-ai simțit-o dar eu, am simțit-o de mii de ori mai puternică. Ți-am strigat numele de zeci de ori… de sute de ori… și tot de-atâtea ori ți-am cerut iertare. Ce păcat că nu m-ai auzit… Ce păcat că nu m-ai sunat… Dar, știi ce, iubito? Cred că niciodată nu e prea târziu să ierți și, dacă te-am chemat e pentru că voiam să știi asta. Vreau să îți amintești mereu, de cel ce sunt, de cel ce-am fost.”pink rose

Ea se opri în loc în timp ce lacrimile-i curgeau șiroaie, pe obraji. Lumea o privea, arătând-o cu degetul. Cineva o întreabă: „Ești bine? Te văd plângând…” Ea, răspunde: „Da, sunt bine, mulțumesc. Vorbesc cu el… ”. Trecătorul se îndepărtă, privind-o ciudat… Ea merse cu el, până în fața casei lui, el rugând-o să aștepte, puțin, afară. Era ciudat: el NICIODATĂ nu o făcuse să aștepte afară! Rămase acolo 10 minute și, din casă, începură să iasă prieteni de-ai lor, triști, cu ochii înlăcrimați… O îmbrățișau și-i repetau: „A plecat… S-a dus…”. Un frig ciudat o cuprinse și alergă în casă și, intrând, îi vede mama, îmbrățisând corpul fără viață al celui ce-a fost iubirea vieții ei. O întrebă, cu un nod în gât: „Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi, vă rog, ce s-a întâmplat?”

Mama sa îi spuse: „Spun medicii că a murit de tristețe. N-a mai mâncat. N-a mai râs. Nu știm dacă vina l-a făcut nefericit. Ți-a lăsat scris, asta!”, și-i înmână un bilet.

„Știi, iubito? Și eu am simțit ce ai simțit tu. Simt că nu mai am aer. Încerc să strig dar nu pot! Plec, iubito! Plec pentru totdeauna! Mulțumesc pentru tot. Mulțumesc că m-ai învățat să iubesc. Chiar dacă nu m-ai putut ierta cât am trăit, știu că o vei face acum… Te iubesc. Te-am iubit toatp viața. Iartă-mă!”

Ea îi privi cadavrul, se aplecă să-l sărute și-i șopti: „Iartă-mă tu, iubirea mea…”

Facebook Comments
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

You may also like