Scrisoare de adio

Taci! Ascultă, doar. Pentru un moment, nu respira; închide ochii și concentrează-te. Asculți, da? E inima mea! Nu ești conștientă de schimbările pe care TU le faci înăuntrul ei. Dar astăzi, îți voi explica eu. Știi momentele alea în care ochii tăi mă privesc cu dispreț? Ei, atunci e momentul în care se face mică-mică…Letter Îți amintești cuvintele, frazele pe care le scoteau buzele-ți, vrând să mă rănească? Eu am tăcut… însă ea a plâns. Îți amintești când m-ai făcut să mă simt inferior? Atunci a fost momentul în care s-a frânt în două… Astăzi, au rămas două părți din ceea ce a fost o singură inimă ce încearcă să supraviețuiască orelor, uitării și… ție. Nu voiam nimic ieșit din comun, pur și simplu pe cineva care să mă iubească. Să se comporte cu mine așa cum merit. Și dacă nici acum nu înțelegi, TU erai specială. Nu pentru cine ești ci pentru că erai cu mine. Poate că nu ți-ai dat seama că, ceea ce era frumos, nu era doar chipul tău, ci ceea ce vedeai in ochii mei ce te priveau. Nu că ai fi tu unică, ci doar eu… îndrăgostit. Chiar și așa, încerci să menții acea superioritate, fără să-ți dai seama că tot ce-a fost mai frumos în viața ta… e că eu ERAM parte din ea. Îți mulțumesc pentru faptul că nu mi-ai oferit șansa de a te cunoaște cu adevărat… probabil m-ai fi dezamăgit, după cum spuneai chiar tu.
Problema e că… încă mai port amintirea ta… De ce-aș minți? N-am încetat să te iubesc. Încearcă să găsești pe cineva care să simtă pentru tine măcar jumătate din ce am simțit eu în prima zi când te-am văzut…
N-ai înțeles nimic, așa e? Mi-am dat seama. Vezi? Aici e problema: eu am sentimente… Tu, însă…

Facebook Comments
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

You may also like

Tu