Mamele singure nu au ciumă!

O întâlnești. E mișto. Ba chiar foarte mișto, interesantă, frumoasă. Stai de vorbă cu ea și îți dai seama că are toate calitățile. O inviți în oraș și începi să îți faci filme despre cum va decurge seara sau chiar noaptea.

Vă întâlniți, vă aşezaţi la masă, începeți să vorbiți. În continuare e mișto. Ba chiar, e foarte mișto. Râdeţi, mâncați ceva bun, beți un vin sau ce o fi și încă e mișto. La un moment dat, când ajungeți la intimităţi despre familie, trecut, povești de viață îți dă „fatala”: “Ştii? Eu am un copil!”.

BANG!!! La asta nu te așteptai. Da, tipa mișto din faţa ta are un copil cu un alt bărbat și îl crește singură. Brusc nu o mai vezi mișto. Nu! O vezi o femeie trecută prin viață care nu e singură și disponibilă, așa cum credeai. Nu! E o mamă, ce-i drept singură, dar nu e singură. Ați înțeles cum stă treaba, da? Tu, pe de altă parte, eşti un bărbat fără obligaţii, care are la activ câteva relaţii mai mult sau mai puţin tumultoase, dar nimic mai mult.

Ce faci în situația dată?

Păi variantele sunt doar două: pleci sau stai.

De foarte multe ori bărbații, se sperie. Se sperie de responsabilitate, se sperie de acest „prea mult” pe care îl reprezintă un copil în viețile lor. Așa că, pe undeva, e de înțeles că le vine să fugă de o femeie mișto cu un copil acasă.

La prima vedere, pare un scenariu firesc. „Frate, nu mă bag pentru că nu e de mine”. E cel mai simplu așa.

Dar ce să vezi?
O mamă singură NU ARE CIUMĂ!
O mamă singură e tot femeie! Și, dacă ți s-a părut mișto când ai cunoscut-o, crede-mă pe cuvânt că e mai mișto decât oricare altă femeie singură și disponibilă care nu are un copil acasă. O mamă singură care reușește să pară mișto în ochii unui bărbat e o super, dar super femeie.

Să fie mamă singură e poate cel mai greu lucru care i se poate întâmpla unei femei. O mamă singură e nevoită să pună pe masă în fiecare zi mâncare, o mamă singură trebuie să aibă grijă de copilul ei, să se descurce în orice situație, să muncească pentru a avea bani să își întreţină familia incompletă, să plătească o grădiniță sau o bonă, să își ducă copilul la școală, la sport sau la diferite cursuri, să îi cumpere jucării, haine, să îl ducă în excursii, să aibă timp să se joace, să gătească, să facă ordine, să își crească copilul frumos.

O mamă singură care pare mișto în ochii unui bărbat e o femeie care nu uită de ea. E o femeie care încă are putere pentru ea și grijă de ea. O mamă singură care ție, bărbate, ți se pare mișto e o FEMEIE ADEVĂRATĂ din toate punctele de vedere.

Și pentru o mamă singură ziua are tot 24 de ore și trebuie să le facă SINGURĂ pe toate cele menţionate mai sus, ba chiar mai mult.

Te gândești că te implici într-o relație cu o mamă singură și te trezeşti cu un copil pe cap. Un copil care nu e al tău! Hai să îți spun un secret. E normal să te gândești așa, pentru că o mamă singură vine la pachet cu copilul. Asta e clar și nu există dubiu.

Îți e teamă că o să te trezeşti cu un copil pe cap? N-ai idee ce mult greșești. Grija ta cea mare ar trebui să fie aceea de a reuși să ocupi un loc însemnat în inima ei. Asta e cel mai greu de făcut. Dintre voi doi, întotdeauna, va alege copilul. Nu ți-l va lăsa pe cap niciodată și, dacă porneşti cu gândul ăsta, riști să „coboare” amândoi de pe capul tău de nu știi ce te-a lovit.

O mamă singură e mai dibace, mai iute și mai protectivă decât o mamă care își împarte viața cu tatăl copilului ei. El e pe primul plan și întotdeauna va fi așa. Însă, știi care e partea bună? Dacă te implici într-o relație cu o mamă singură, o iubești, te apropii de copilul ei, îi devii prieten, te implici în viața lui și încercaţi împreună să construiţi o relație mișto, ești asigurat. Femeia aceea te va iubi cu toată fiinţa ei. Te va iubi că le-ai făcut amândurora loc în inima și viața ta. Pentru că, nu-i așa? Ei vin întotdeauna la pachet.

S-ar putea să ai surpriza să îți placă. S-ar putea să ai surpriza să îți recunoști ție că o mamă singură e o super femeie!

„Eu vreau să cresc copilul meu, nu pe al altuia”. Și asta s-ar putea să îți treacă prin cap. Acum te întreb: dacă destinul a făcut să vă întâlniți și ție să ți se pară această mamă singură o femeie mișto, care e impedimentul? Cine spune că nu puteți să vă faceți și voi copiii voștri? Nu văd problema.

Ăsta e un gând îndepărtat, dar ia-o încet. Cunoaște-o, cunoaște-i, cunoașteți-vă. Din nou îți spun: s-ar putea să-ți placă.

Așa că mai gândește-te! Nu te panica atunci când îți dă „fatala” și îți spune că ea, acasă, are un copil pe care îl crește singură. Plătește nota la restaurant și gândește-te: pleci sau stai? Ce pierzi sau ce câștigi? Şi… cât eşti de bărbat?

Sursa: taticool.eu

Facebook Comments
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

You may also like