Și dacă voi muri…

Într-o dimineață, primește un apel de la fostul ei iubit: „Și eu am simțit ce simțeai tu, aseară. Te aștept într-o oră, în Grădină, pe Aleea Îndrăgostiților…”. Ea acceptă și se simți puțin ciudat pentru că, o seară înainte, își visase fostul iubit, cu care terminase relația acum mult timp, cu certuri, din cauza orgoliului lor prostesc și nu-și mai vorbiseră, pierzând orice comunicare dintre ei.scrisoare_de_dragoste

Își făcu un duș rapid, se făcu frumoasă și voia, de bucurie, să-și sune prietenele să le spună că EL o sunase. Dar s-a răzgândit… Până la urmă, era momentul să vorbească despre ce fusese între ei că, până la urmă, orgoliul nu putea fi etern. Se îndreaptă spre parc și, la intrarea pe Alee, se așeză pe o bancă, gândindu-se intens la el, la ce va dori să-i spună… Despre ce vor vorbi? Privea lumea trecând și îl văzu! El se apropia de ea, cu o privire pierdută, îmbrăcat așa cum îi plăcea ei mai mult, să îl vadă: la costum. Elegant. Chipu lui era puțin palid, ochii reci și triști… Era atât de frumos… Pantofii abia curățați, strălucitori. Impecabil!

Ea încercă să-l salute dar el spuse doar: „Să mergem!” și continuă: „Știu că ai fost tristă și că ai avut multe probleme. Te-am visat plângând; nu mă apropiam de tine din cauza orgoliului meu prostesc și pentru că, știam că tu, nu voiai să știi nimic de mine. Nu te învinovățesc! Amândoi ne-am făcut mult rău și ne-am îndepărtat unul de celălalt. N-am venit să ne certăm. Nu vin să-mi cer iertare. Am venit doar să-ți spun că, niciodată nu prea târziu. Știi? Am așteptat atât de mult să mă suni, să vorbim… Dar nu ai făcut-o niciodată. Am așteptat atât… Nici foame nu-mi mai e… Așteptarea a alungat soarele din viața mea și m-a distrus… puțin câte puțin… Dar, am tot sperat! Îmi spuneam: VA SUNA! Degeaba! Nu te învinovățesc și te înțeleg! Știu cum te-ai simțit aseară. Știu durerea ce-ai simțit-o dar eu, am simțit-o de mii de ori mai puternică. Ți-am strigat numele de zeci de ori… de sute de ori… și tot de-atâtea ori ți-am cerut iertare. Ce păcat că nu m-ai auzit… Ce păcat că nu m-ai sunat… Dar, știi ce, iubito? Cred că niciodată nu e prea târziu să ierți și, dacă te-am chemat e pentru că voiam să știi asta. Vreau să îți amintești mereu, de cel ce sunt, de cel ce-am fost.”pink rose

Ea se opri în loc în timp ce lacrimile-i curgeau șiroaie, pe obraji. Lumea o privea, arătând-o cu degetul. Cineva o întreabă: „Ești bine? Te văd plângând…” Ea, răspunde: „Da, sunt bine, mulțumesc. Vorbesc cu el… ”. Trecătorul se îndepărtă, privind-o ciudat… Ea merse cu el, până în fața casei lui, el rugând-o să aștepte, puțin, afară. Era ciudat: el NICIODATĂ nu o făcuse să aștepte afară! Rămase acolo 10 minute și, din casă, începură să iasă prieteni de-ai lor, triști, cu ochii înlăcrimați… O îmbrățișau și-i repetau: „A plecat… S-a dus…”. Un frig ciudat o cuprinse și alergă în casă și, intrând, îi vede mama, îmbrățisând corpul fără viață al celui ce-a fost iubirea vieții ei. O întrebă, cu un nod în gât: „Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi, vă rog, ce s-a întâmplat?”

Mama sa îi spuse: „Spun medicii că a murit de tristețe. N-a mai mâncat. N-a mai râs. Nu știm dacă vina l-a făcut nefericit. Ți-a lăsat scris, asta!”, și-i înmână un bilet.

„Știi, iubito? Și eu am simțit ce ai simțit tu. Simt că nu mai am aer. Încerc să strig dar nu pot! Plec, iubito! Plec pentru totdeauna! Mulțumesc pentru tot. Mulțumesc că m-ai învățat să iubesc. Chiar dacă nu m-ai putut ierta cât am trăit, știu că o vei face acum… Te iubesc. Te-am iubit toatp viața. Iartă-mă!”

Ea îi privi cadavrul, se aplecă să-l sărute și-i șopti: „Iartă-mă tu, iubirea mea…”

Continue Reading

Nu mai am viață…

De când ai plecat, nu mai sunt ca înainte; nu mai râd ba chiar, plâng seară de seară pentru că, inima-mi, încă te cheamă și se distruge, de tot, puțin câte puțin. Totul s-a schimbat: nici nu ne mai vorbim, măcar; voiam să te uit după tot ce s-a întâmplat dar… la naiba! Nu pot! Mă doare mereu și mă gândesc tot mai mult la tine. Cu trecerea timpului, habar n-am ce-o să fac sau pe unde-oi fi dar, știind că viitorul va fi fără tine, prefer să mor.scrisoare_de_dragoste
Când m-am îndrăgostit, de tine, simțeam că lumea e la picioarele mele: niciodată nu am simțit asta, cu nimeni. Niciodată nu am putut iubi pe nimeni, așa cum te-am iubit pe tine. Am plâns mult, pentru iubirea noastră și nu aș fi vrut să te pierd niciodată; aveam nevoie de tine, lângă mine, pentru a putea merge mai departe. Te-am iubit mai mult decât viața-mi și am știut că tu erai tot ce am dorit, vreodată, să am. Mi-a fost mereu teamă că se va întâmpla ceva ce ne va face să ne distanțăm.
Și, s-a întâmplat! Acum, fiecare merge pe drumul său. Nu știu dacă ești mai fericită decât eram împreună dar eu… continui să fiu distrus, fără chef de nimic; în fiece zi, inima mi se distruge în mii de bucățele și fiecare parte plânge după tine, chemându-te înapoi. Creierul îmi spune că nu te vei mai întoarce, că TREBUIE să ÎNCETEZ să mai plâng, să te uit pentru că tu nu mă mai iubești pentru că îmi voi distruge inima dar nu pot înceta să o fac pentru că te-am iubit din prima clipă și continui să te iubesc, la fel, amintindu-mi momentele prin care-am trecut…
Dar, gata! Totul se schimbă atât de repede… Ce voi face fără tine? Nu știu! Tot ce știu e că nu te voi uita niciodată și nu voi înceta să visez la tine.
Sper că, oriunde ai fi și orice ai face, să fii fericită. Rămas bun, iubirea mea!

Continue Reading

Scrisoare pentru un copil

Îți scriu această scrisoare ție, Valeriu, cel din trecut…
Să știi că lucrurile nu vor fi așa cum visai și, cu siguranță, visele ți se vor sfărâma în mii de bucățele și știu că vei încerca să le reconstruiești cu fiecare din ele. Dar nu-ți fă griji: nu totul e rău.valeriu_pinzaru_hocus_pocus_magicianul (2)
Vei avea suișuri și coborâșuri și, uneori te vei da bătut iar alteori te vei crede cel mai puternic din lume. Ești mic, încă, și nu vei înțelege cuvintele astea; nu uita: cuvintele rănesc. Așa că, fii imun în fața insultelor! Nu e rău să plângi dar oferă-i importanța ei, fiecărei lacrimi așa că, te rog să plângi doar când e absolut necesar.
În viitor va trebui să-ți construiești singur drumul, ușor-ușor; va fi un drum lung, greu și, multe persoane, cu siguranță, te vor opri din drumul tău sau vor încerca să te facă să te întorci. Dar nu-ți fie teamă: într-o zi vei ajunge acolo unde dorești așa că, nu te grăbi. Un sfat vreau să-ți dau: învață din fiecare clipă și bucură-te de ea la maximum pentru că nimeni nu ți le va oferi din nou. Sunt unice!
Așa că, Valeriu, nu te învinovăți de tot ceea ce faci și nici de tot ceea ce nu faci pentru că, până la urmă, așa e viața! Bucură-te de viață și că trăiești!
Nu uita că, dacă-ți spun astea, nu e ca să eviți tot ce mi s-a întâmplat ci doar ți le spun ca să le știi. Pentru că, pe mine nimeni nu m-a anunțat că viața va fi atât de grea. Copil fiind, totul pare atât de ușor… așa că râzi, plângi dar nu-ți pierde niciodată speranța pentru că, pe lângă lume rea, vei întâlni niște oameni minunați.
Mult noroc, Valeriu!
valeriu_pinzaru_hocus_pocus_magicianul
P.S.: Singurele cuvinte pe care vreau să le uiți sunt te urăsc. Cu aceste cuvinte nu vei ajunge nicăieri; pur și simplu nu te ajută la nimic. Dragul meu, te rog să nu te ferești niciodată să iubești. Să nu uiți să spui, Te iubesc, la timp pentru că, de multe ori, va fi prea târziu. Arată-le celor din jurul tău cât de mult înseamnă pentru tine. Dacă iubești, spune-o! Altfel, vei pierde… Eu am pierdut și nu vreau ca tu să pățești la fel.

Într-un final, fii fericit și trăiește-ți viața; învață din greșeli și nu uita: totul, în viață, merită efortul: fie că plângi sau râzi. Totul, până la urmă, te va face fericit.

Mult succes. Te iubesc. Valeriu!

Continue Reading

Scrisoare: Bunicului meu

Așezat pe scaunul său dintotdeauna, fiecare nepot ce trece pe lângă el îl învelește cu pătura… Anii au trecut peste el și e nins… Se simte obosit, bătrân, ca o mobilă veche.bunicul-si-nepotul Toți cei ce-l vizitează îl mângâie cu o vorbă caldă și el râde. 🙂 Fericirea din ochii lui îl dau de gol; ne spune cât de fericit îl fac îmbrățișările și sărutările celor dragi.
Îl admiră. Îl laudă. Nepotul său mai mic (eu) îi șoptește mereu că e bunicul cel mai frumos din lume. Îl ia de mână și-și dorește ca niciodată să nu plece de lângă el.
E doar un bătrân, ca toți ceilalți, spun unii. Doar că are ceva special: Niște ochi mari, rotunzi și blanzi și un zâmbet ce nu se stinge niciodată. Nu mai știe cum mă cheamă… Spune 3-4-5 nume și, poate, uneori, îl nimerește și pe al meu. Memoria nu mai e ca înainte. L-a cam lăsat… Când am fost în spital, mereu a întrebat de mine: unde sunt, ce fac, de ce nu vin să-l văd? Atunci, voia să lase tot, să-și ia haina și să vină după mine. Așa, cum era el, cu problemele lui, cu mersul lui, puțin cocoșat… Mă iubea în felul său…

Mi-e dor de tine, bunicule!

Continue Reading

Fă-mă să zâmbesc

Fă-mă să turbez în așa fel încât, să nu mă pot abține din a te săruta… Fă asta pentru că știi că îmi place la nebunie.file_de_jurnal Zâmbește în felul ăla care mă termină. Mângâie-mă ușor… în timp ce stai cu capul pe pieptul meu. Creează-mi senzația aia de maximă fericire doar cu un sărut al tău. Râzi de mine atunci când trecem pe lângă vreunul ce te privește și eu te sărut. Spune-mi că mă iubești… dar nu în cuvinte. Fă-mă să tac, cu un sărut, atunci când spun vreo prostie din cauza geloziei mele prostești. Iubește-mă într-un mod neînțeles de ceilalți: doar de noi doi, cu o simplă privire. Fă tot ce, demult, mi-ai promis că vom face împreună. Când vreau să plec, nu mă lăsa! Când cad, ridică-mă: nu cădea cu mine. Fă și creează tot ce știi că mă face să zâmbesc…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Continue Reading